Se ştie de când lumea cã sunt foarte mulţi oameni care ies sã ia masa în oraş dar foarte puţini ştiu ceea ce se întâmplã cu adevãrat în spatele cortinelor şi câte lucruri se fac pentru cei care au decis sã îşi cheltuie banii în localurile lor preferate. Am intocmit acest mic ghid nu pentru a denatura relaţia dintre oaspeti şi localuri ci din contra. Pentru a o îmbunãtãţi şi pentru a face lucrurile mai uşoare de ambele pãrţi. Pentru noi, cei care lucrãm în ospitalitate dar şi pentru oaspeţii care ne pãşesc mereu pragul. Deorece discuţia este puţin mai lungã, o sã o structurez sub forma unor mini capitole, dupã cum urmeazã:
Ţinuta vestimentarã
Un lucru care nu este pe deplin înţeles atunci când oamenii merg în localuri este cã deşi ei sunt cei care plãtesc pentru diversele produse/servicii, acest lucru nu le dã dreptul de a încãlca regulile localului respectiv. Da, fiecare local are un regulament de ordine interioarã iar în cele mai multe cazuri, în acest regulament este specificat şi codul vestimentar. În funcţie de tipul de clientelã vizat, un local va avea diferite coduri vestimentare. Aşadar, dacã un local solicitã ţinutã elegantã, cel mai bine ar fi sã nu apãreţi acolo în pantaloni scurţi având drept scuzã cã o staţi numai pentru o bãuturã. Este în joc imaginea localului şi dacã cei de acolo nu doresc aşa ceva, respectaţi-le dorinţa! Este la fel ca atunci când vã duceţi la cineva în vizitã. Dacã gazda vã roagã sã vã descalţaţi la intrare, o faceţi. De ce nu se poate aplica aceastã regulã şi în interiorul localurilor?
Aşezarea la mese
Aşezarea la mese se face de regulã într-un mod cât mai logic. Mesele cu 2 locuri sunt pentru 2 persoane iar mesele cu 8 locuri sunt pentru 8 persoane. De aceea, este de evitat ca un numãr mic de persoane sã se aşeze la o masã cu mult mai multe locuri pentru simplu fapt cã este mai comfortabil. Atunci când 2 persoane ocupã o masa pentru 8, celalte locuri de la masa sunt blocate iar dacã se întâmplã sã vinã un grup mai mare, posibilitatea de a gãsi o masã disponibilã pentru cei proaspãt sosiţi scade vertiginos.
Luarea comenzii
Atunci când vine vorba de luat comanda pentru bãuturi, recomandat ar fi sã ştiţi deja ceea ce doriţi. Dacã ajungeţi la bar şi începeţi: “aaa…nu ştiu ce sã-mi iau”, automat nu faceţi decât sã blocaţi un om din personalul localului care în timpul acela poate servi cu zâmbetul pe buze pe altcineva şi astfel timpul de servire al preparatelor creşte semnificativ. Nu uitaţi: „time is money” şi cu cât daţi comanda mai repede, cu atât o veţi primi mai repede!
Servirea preparatelor
Un lucru esenţial ce se întâmpla în industria ospitalitãţii este faptul cã produsele se servesc exact în ordinea în care au fost comandate. Aşadar, dacã înainte de berea dumneavoastra la draft a fost facutã o comandã de 3 cocktail-uri, prima oarã, barmanul va servi acele 3 cocktail-uri. Motivul este simplu: cu toţii ne dorim sã scoatem comenzile cât mai repede şi cât mai bine. Chiar dacã timpul pentru a servi o bere la draft este semnificativ mai mic decât atunci când prepari cele 3 bãuturi, odatã ce începi sã faci aceste mici compromisuri în spatele barului, nu faci decât sã creşti durata timpului de servire pentru celãlalte produse. Lucru care nu este corect, pentru cei care aşteaptã înaintea ta. Aşadar, nici un barman din câţi cunosc eu, nu are interesul de a vã întarzia comanda, deoarece cu cât va face mai multe comenzi, cu atât va face cât mai mulţi oaspeţi fericiţi şi inevitabil va încasa mai mulţi bani!
-va urma-
Mihai Fetcu
Articolul original îl gãsiţi aici!



