lessphp fatal error: load error: failed to find /home/rdou1591/www.bardome.ro/wp-content/themes/theme51241/bootstrap/less/bootstrap.lesslessphp fatal error: load error: failed to find /home/rdou1591/www.bardome.ro/wp-content/themes/theme51241/style.less Mai puţin şi mai mult… [RO] - Bar D.O.M.E.

Mai puţin şi mai mult… [RO]

Salutare,

Recent m-a întrebat cineva ce părere am despre anul 2017, ce cred că o să fie la modă în materie de băuturi şi de ce nu, care vor fi trendurile care vor acapara anul ce vine?

Sincer, nu ştiu şi nici nu mă [mai] interesează. Dacă până acum, încercam să fac tot felul de pronosticuri, de data aceasta vreau să mă concentrez pe alte lucruri, în mod special pe *bar-tending-ul* din România.

Anul 2016 a fost un an foarte interesant pentru domeniul HoReCa din România. Parcă în nici un an [de când activez eu ca barman] nu au fost atât de multe acţiuni în ceea ce priveşte educaţia profesională a barmanilor. Pe lângă aceasta, s-au mai adăugat câteva concursuri de mixologie, flair şi barista, mai multe “decât de obicei” lucru ce înseamnă că interesul pentru ramura noastră a crescut şi încet-încet intrăm în vizorul oamenilor care încep să ne perceapă ca nişte profesionişti şi nu ca pe nişte salahori care beau toată ziua şi se distrează.

Odată cu această creştere exponenţială a imaginii barmanului, au apărut alte nume noi în industria noastră, alţi barmani talentaţi din oraşe la care nu te-ai fi gândit că ai putea să mergi să bei un cocktail echilibrat sau un cappuccino bine preparat. Încă o dată, istoria ne învaţă că nu trebuie să fii din oraşe mari sau din centru pentru a putea fi un barman profesionist şi că barmanii din oraşele mici sunt dornici să înveţe şi au un cuvânt de spus în ceea ce înseamnă *bar-tending-ul* profesionist.

Ce este îngrijorător este că odată cu apariţia *noii generaţii*, generaţia veche s-a simţit “ameninţată” şi deja au început să se vadă mici crăpături în cochilia lor, construită “cu trudă” de-a lungul anilor...

Odată cu aparitia acestor mici crăpături au început să iasă tot felul de polemici, discuţii, bârfe, care nu au nici un fundament rational şi care nu duc la nimic constructiv, ba din contră.

Aşadar, dacă ar fi să îmi doresc ceva pentru noul an legat de lumea barului de la noi, atunci ar fi următoarele:

Mai puţine încruntări şi mai multe zâmbete!

Mai puţine drame si mai multe romane!

Mai puţine săbii şi mai multe teci!

Mai puţine vorbe şi mai multe fapte!

Mai puţină gălăgie şi mai multă muzică!

Mai puţină “pitziponceală” şi mai multă seriozitate!

Mai puţin anturaj şi mai mult curaj!

Mai puţin "dorelism" şi mai mult profesionalism!

Mai puţină mâncătorie şi mai multă caramaderie!

Mai puţină pasivitate şi mai multă "agresivitate"!

Mai puţină acceptare şi mai multă îndoială!

Mai puţini artişti şi mai mulţi BARtişti!

Mai puţină conspiraţie şi mai multă inspiraţie!

Mai puţine jigniri şi mai multe împliniri!

Mai puţine costumări şi mai multe realizări!

Atât!

Mihai

P.S:

No Comments Yet.

Leave a comment