Povestea apei tonice începe undeva în jurul anului 1638, atunci când contesa de Chinchon, soţia viceregelui Spaniei în Peru, s-a îmbolnăvit de malarie.
Neavând nici un antidot la îndemână, viceregele a încercat tot felul de modalităţi de a-l obţine însă fără nici un rezultat. În semn de generozitate către regatul spaniol, poporul incaş a pregătit o poţiune ce conţinea scoarţă macinată apartinând arborelui “quinquina”, ce creştea în zona munţilor Anzi.
Poţiunea a avut efectul dorit iar contesa şi-a revenit foarte repede. În semn de recunoştiinţ㸠spaniolii au numit acel copac “cinchona” iar de atunci poporul Peruvian a studiat mai îndeaproape proprietăţile acelui arbore. Având în vedere multele beneficii oferite, guvernul a decis interzicerea exportului seminţelor acestuia, iar cei care au încercat să scoată ilegal seminţele au fost asasinaţi. Erau atât de râvnite aceste seminţe, încât la un moment dat au ajuns să valoreze greutatea lor în aur.
În 1825, ofiţerii britanici ce se aflau în India s-au gândit să mixeze raţia zilnică de chinină (extrasă din chinchona) cu zahăr, apă şi gin, astfel născându-se una dintre cele mai populare băuturi ale planetei: gin-ul tonic.
Patruzeci de ani mai târziu, Charles Ledger, un om de afaceri britanic care avea mai multe ferme de alpaca în Peru a reuşit cu ajutorul unui servitor de-al său, să scoată din ţară câteva seminţe pe care le-a vândut guvernului olandez.
Acesta din urmă a ajuns să le planteze în toate coloniile sale din Africa, dar se pare că cel mai mare succes l-a avut în Indonezia, în zona Java. În jurul anului 1900, 60% din exportul mondial de chinchona venea din Java.
Datorită eforturilor sale, Charles Ledger a fost recompensat cu suma de 100 de lire, sumă ce o primea anual de la guvernul olandez iar specia de chinchona a fost botezată după numele său: “cinchona ledgeriana”. Din păcate însă, servitorul său nu a avut parte de aceeaşi recompensă. Manuel Incra Manami, pentru fapta sa a fost omorât în bătaie de către guvernul peruan.
Până la începutul anului 1942, 95% din producţia mondială de chincona era deţinută de Indonezia, însă în 1942, Japonia a atacat-o pentru petrol iar astfel o foarte mare parte din suprafaţa ocupată de aceşti arbori a fost rasă de pe faţa pământului.
Deoarece majoritatea luptelor din timpul celui de-al doilea război mondial se dădeau în zone unde malaria era prezentă, forţele aliate au format o echipă de oameni de ştiinţă pentru a recrea în mod sintetic, chinina, substanţă ce se găseşte din abundenţă în scoarţa arborelui chinchona.
Astăzi, majoritatea apelor tonice au un conţinut scăzut de chinină iar de cele mai multe ori, ele sunt de natură chimică, produse în laboratoare. Sunt doar câteva brand-uri de apă tonică la nivel internaţional care folosesc chinchona iar unul dintre aceste brand-uri se găseşte şi în România.
De regulă, apa tonică este băută ca un mixer, în combinaţii cu diferite băuturi distilate precum vodka sau ginul dar în ultima perioadă este un companion perfect pentru produse precum lichioruri, vinul fortifiat sau cafeaua. Nu rămâne decât să le descoperiţi şi să vedeţi care vi se potriveşte cel mai bine!
Spor la (de)gustat,
Mihai
Articolul original îl găsiţi aici!
![Să ne imunizăm, zic! [RO]](https://www.bardome.ro/wp-content/themes/CherryFramework/images/empty_thumb.gif)
