
Trei telefoane am primit astăzi. Doar trei. Subiectul? Dacă nu am nişte oameni pe undeva care vor să muncească.
Cam aşa începe orice conversație de genul acesta: “care vor să muncească”, de unde deduc eu că sunt oameni care nu mai vor să muncească, nu?
Cu acest gând în minte, am decis să fac acest articol, unde voi încerca (sper să îmi şi reuşească) să fac o mică radiografie a situației în care ne aflăm astăzi, aşa că vă sugerez să vă luați ceva de băut şi să vă faceți comfortabili.
Bun, ne întoarcem la ideea de mai devreme şi anume că oamenii din industria noastră nu mai vor să muncească. Dacă ne uităm puțin în spate, din luna Martie 2020 până când s-au ridicat restricțiile, ei bine, chiar că nu muncea nimeni în industria noastră, la propriu.
Ştiți şi voi că toate afacerile din acest domeniu au fost închise o bună bucată de timp, iar în toată această perioadă, toți oamenii care activau în această industrie (cu mici excepții) au rămas fără loc de muncă. Acum punând puțin în balanță toate aspectele acestea, îmi vine foarte greu să cred că cineva care a stat pe dreapta atâta vreme, nu o să vrea să muncească acum.
E ca şi cum ai zice: ”băi frate, chiar dacă am stat degeaba până acum, eu nu mai vreau să muncesc. O să stau toată ziua şi nu o să mai fac nimic. Las că facturile se vor plăti singure. “
Din start exclud ipoteza aceasta, care pur şi simplu nu stă în picioare.
Totuşi, cum am ajuns aici?
Dacă stăm să ne uităm atent, în perioada pandemiei au bubuit servicii precum Glovo, Food Panda, Tazz by Emag, Bringo şi care o mai fi ele, care au livrat non-stop.
Ca să funcționeze aceste firme, au avut nevoie de livratori. Care au putut să îşi facă programul aşa cum au vrut, care şi-au ales ca mijloc de transport exact ce au avut la îndemână: bicicletă, trotinetă, scuter, maşină, etc.
Aici avem primele semne: program flexibil, lejer, cu plată rapidă şi cu tips de cele mai multe ori, că între noi fie vorba, le laşi ceva că vezi că sunt toată ziua în soare şi cară tot felul de chestii.
Oare în ce job mai întâlnim aceste caracteristici? Unde stai toată ziua (în soare) şi cari chestii? Bingo! În HoReCa, dar ştiți care este marea diferență între aceste două job-uri?
Cei care sunt livratori sunt văzuți ca nişte eroi de către marea masă a oamenilor, pentru că îți aduc chestii direct la tine acasă şi nu mai pierzi timpul, mai ales când vine vorba de Bringo, iar oamenii din industria ospitalieră sunt văzuți de cele mai multe ori ca fiind niste servitori.
De câte ori nu ați asistat la scene în care oamenii le vorbesc de sus celor din restaurante? Mai ales când au două-trei beri la bord? De câte ori managerii au stat cu mâna în sân spunând: “ei, au băut şi ei, nu pune la suflet”?
De câte ori se întâmplă acest lucru la serviciile de livrat?
Vă spun eu, maxim o singură dată: primeşti un review negativ de la un livrator şi la revedere, îți cumperi detergent de la colțul blocului, că nu mai vine nimeni la tine.
De ce există platforme de tip “Trip Advisor” şi câte or mai fi, unde tu ca şi consumator, poți să dai un rating la un local, dar nu există nici o aplicație prin care localurile să dea rating oaspeților?
Eşti mitocan, ai rating mic, sănătate, nu te mai serveşte nimeni. Totul documentat frumos, cu lux de amănunte, cu plângeri înregistrate, aşa cum trebuie. Nu ar fi lumea noastră una mai bună?
Nu ştiu, eu doar pun întrebări, ca în reclama lui Micutzu. 😊
Atunci vă întreb eu pe voi, unde ați lucra? Într-un domeniu unde lumea vă tratează ca pe nişte ființe sau într-unul în care suntem (uneori la propriu) nişte bonuri de consum?
În toată perioada pandemiei, atunci când majoritatea persoanelor din industria noastră au ales să facă o reconversie profesională pentru a supraviețui, ei au ales aceste sisteme de livrare şi şi-au dat seamă că este mult mai ok pentru ei să pedaleze câteva ore pe zi decât să stea 16 ore în picioare, aşa că majoritatea au rămas. Putem să îi învinovățim? Eu unul, nu.
Ne întoarcem la speța de mai devreme: program flexibil, plata salarială la două săptămâni, tips-ul rămâne al tău la finalul serii şi cu posibilitatea să câştigi şi mai mult. Cum?
E simplu, majoritatea serviciilor de genul acesta, au un sistem de lucru pe bază de sistem “tier”, în care pleci de la un preț standard pe care îl încasezi per livrare, după care creşte în funcție de comenzile livrate, dacă lucrezi în anumite intervale, pe timp de ploaie, etc.
Noi avem în HoReCa un sistem “tier”? Nu. Ar fi fain? Da. Până atunci stăm la Glovo.
Gata cu livratorii, că o să ziceți că sunt plătit de ei aşa că o să mergem la un alt gen de prestatator de servicii şi anume: ride sharing. Exact, Uber, Bolt şi ce o mai fi acolo.
Aceeaşi situație şi acolo. Ai o maşină mai nouă, mai încăpătoare? De ce să nu faci genul acesta de activitate? Lucrezi când vrei, mereu curat, interacționezi cu oamenii, aproape ca în HoReCa.
De ce să stai 16 ore în picioare când poți să stai 8 ore pe scaun? Uneori şi mai puțin, că dacă ieşi “la treabă” la ore de vârf, îți faci targetul mult mai repede.
Suntem în 2021, tehnologia ne ajută să facem multe lucruri, însă în România, în HoReCa, am ales să rămânem în paleolitic. Da, ați citit bine, am ales. (bine, nu toată lumea) A fost o alegere conştientă, pe sistemul “lasă că merge şi aşa”. Din comoditate, din prostie, din nepăsare şi am ajuns unde am ajuns.
Hai să vă povestesc ceva “tare”:
Situație reală relatată de un prieten acum câteva zile: vine o tipă destul de tinerică (până în 20 de ani) să se angajeze la un restaurant pentru poziția de ospătar.
Stă de vorbă cu managerul, îi explică el mersul treburilor pe acolo, după care vorbesc de salariu, tipa acceptă oferta şi urmau să facă contractul. Tipul i-a propus un contract de 4 ore, ea a acceptat, toate bune şi frumoase şi a rămas ca ea să vină a doua zi la lucru, undeva la ora 17.
Zis şi făcut, fata a venit, s-a prezentat, şi-a făcut treaba (în măsura în care poți să o faci în prima zi la un local nou) după care a venit ora 21.00. Tipa şi-a făcut frumos bagajul, după care s-a dus să salute oamenii când a dat nas în nas cu managerul:
EL: Păi ce faci?
EA: Mi-am facut bagajul, plec acasă. Mâine la aceeaşi oră?
EL: Păi cum pleci? E ora 21. Noi închidem la 23.30.
EA: Păi au trecut cele 4 ore.
EL: Care 4 ore?
EA: Cele din contract. Am început lucrul la ora 17.00, acum este 21.00, am terminat pe ziua de azi.
EL: Nu, nu. Aşa este în contract, dar se lucrează mai mult.
EA: Păi şi cu diferența cum facem?
EL: Păi… faci tips.
EA: (dându-şi seama ce se petrece acolo) Doamne fereşte!
Şi-a luat bagajele şi pe ici ți-e drumul!
Ar fi de râs, dacă nu este de plans această situație cu care ne-am confruntat cu toții. Ce putem învăța de aici? Ei bine, vă las mai jos câteva idei:
* tinerii din ziua de azi nu mai pot fi prostiți aşa uşor, au în mână telefonul şi pot verifica imediat dacă ceea ce spui este adevărat sau nu.
* tinerii din ziua de azi, preferă să stea acasa la mama şi tata, decât să îşi bată joc cineva de ei.
* tinerii din ziua de azi au alte nevoi față de nevoile pe care le-am avut de exemplu eu când am început acum 13 ani. Nu mai vorbesc de cei din “garda veche”, care au prins alte vremuri mai “violente”.
* tinerii din ziua de azi vor să construiască, vor să circule, vor să fie mobili, nicidecum îngrățiți 16 ore între 4 pereți.
Sunt de condamnat? Nu.
Unii dintre ei ar mai putea lucra la atitudinea lor? De 3x Da, ca la “Românii au talent!”
Sunt toți la fel? Nu.
Se poate lucra cu ei? În mare parte da, dacă ai cheile potrivite şi nu te uiți de sus la ei, aşa cum s-au uitat şi alții la noi şi ne puneau să spălăm paie atunci când ei erau într-o poziție de “putere”.
Dacă țineți minte, în perioada fiecărui sezon estival intrau foarte mulți oameni în industria aceasta, majoritatea tineri, studenți care voiau să facă şi ei un ban. Dintre ei, un procentaj mic rămânea în industrie şi ajungeau să se dezvolte mai departe. În modul acesta, mulți barmani şi ospătari renumiți şi-au început cariera.
Se mai întâmplă acest lucru? Prea puțin. De ce? Nu mai este atractiv domeniul pentru ei. Cum facem să fie atractiv? Aceasta este întrebarea de 100 de puncte!
Haideți să încercăm să găsim nişte răspunsuri:
1. Programul
1 cu 1 sau 2 cu 2 sunt cele mai populare. Şaisprezece ore pe zi, cu o zi liberă sau două zile a câte douăsprezece ore pe zi cu două zile libere după aceea. Oricum le-ai lua programul, se sare peste cele 160 de ore, cât este prevăzut în codul muncii. Se poate prelungi programul de lucru, dar din păcate mulți antreprenori lungesc doar programul şi nu şi salariul cum ar fi normal.
Pe scurt, nimeni nu mai doreşte un program herculian care deseori este fără sens. În mare parte, acesta este din cauza lăcomiei şi a lipsei unei viziuni clare. De ce ai deschide un pub (care ar trebui să aibă anumite caracteristici) la 9 dimineața?
Cum de ce? Să “îi prindem şi pe ăia care vor să bea cafea”. Înțelegeți unde bat?
Nu este peste tot este aşa, bineînțeles, dar dacă am avea mai puține locații de tip struțo-cămilă, am avea şi noi nişte programe decente. Umane.
2. Salariul
De regulă este minimul pe economie, pentru că “aşa dă toată lumea” însă ce nu realizează multe persoane este faptul că un salariu minim, va aduce un om care va face un minim… de efort pentru o afacere. Timpul trece, leafa merge şi industria noastră este plină de astfel de oameni, de unde şi frustrarea angajatorilor.
Acum întrebarea care se ridică este următoarea: cât să dăm salariu unei persoane din industria aceasta?
Răspunsul ar fi, exact cât are nevoie ca să trăiască decent.
Ce înseamnă acest lucru?
Că ar trebui să ne punem în locul oamenilor.
Că ar trebui să ne punem în locul oamenilor.
Că ar trebui să ne punem în locul oamenilor.
[nu este greşeală de editare]Să vedem de ce anume au ei nevoie atunci când vine vorba de salariu. Cât costă un coş lunar pentru o persoană? Cât ar fi un estimat pentru facturi? Cât ar fi un buget ok pentru medicamente, haine şi de ce nu, distracții?
Ar trebui luate în calcul şi variante precum o rată, un credit, cât dă pe transport ca să ajungă la muncă, etc. Cât ar fi suficient ca acea persoană care lucrează în industria aceasta să fie mulțumită, motivată şi mai ales fericită?
Pentru că nivelul de trai este diferit de la oraş la oraş, calculul trebuie făcut pentru fiecare situație în parte, dar recomandarea mea ar fi atunci când se stabileşte fondul de salarii, să fie luate în vedere şi cele de mai sus.
Ce este mai deranjant pentru mine este faptul că văd că sunt oameni din industrie, care deschid localuri la rândul lor şi care procedează la fel. Ei au fost angajați pe minim, nu le-a convenit niciodată, dar cum devin “wantreprenori”, aplică aceeaşi rețetă. (că tot suntem barmani)
Păi ori suntem golani ori nu mai suntem?
Intrerupem emisiunea obişnuită cu o intervenție pertinentă (zic eu) din partea lui Călin Ioaniciu a.k.a Chelu:
“câți își permit din salar să iasă măcar de 2 ori pe lună într-un local precum cel în care lucrează, să vadă realitatea, procedurile, responsabilitățile, să trăiască experiența și de pe "partea cealaltă de tejghea"?
Mai doreşte cineva să completeze ce a zis el? Continuăm emisiunea…
Mergând mai departe, sunt foarte mulți angajatori care bagă în aceeaşi oală şi tips-ul: îți dau X lei, dar faci şi tips şi ajungi bine la final de lună.
Ei bine, acest lucru nu l-am înțeles niciodată. Tips-ul nu poate fi garantat de nimeni. Fluctuează foarte mult, la fel ca Bitcoin-ul. 😊
Sunt oameni care lasă tips, oameni care nu. Ce facem cu cei care nu lasă? Care au împământenit în cultura lor faptul că nu se lasă tips, cum este în Italia, Spania, Franța, etc.
Ce facem cu grupurile de turişti care vin la noi şi în 9 cazuri din 10, nu lasă nimic?
Tips-ul este un BONUS pe care îl ia angajatul dacă îşi face treaba bine. De când garantează angajatorii acest lucru?
Apropo de bonusuri, la noi, nimeni, nimic?
Apropo de salariu, mai punem şi noi realul pe cartea de muncă sau mai stăm?
Ştiu, au fost vremuri grele, statul nu a ajutat cu nimic. De acord, dar de ce tot angajații sunt cei care trebuie să sufere? (din nou)
3. Condițiile de muncă
Ne întoarcem iarăşi la întrebarea de mai sus: de ce ar avea nevoie o persoană pentru a performa la locul de muncă?
Haideți să vedem câteva exemple:
* ustensile şi aparatură
Au toate localurile? Sunt dotate? Nu. Stația de bar este încă un vis frumos pentru unii dintre noi.
* marfă şi stoc
“Vindeți din ce avem” am auzit de foarte multe ori. “Nu mai avem pahare de vin? Pune în dinalea de Aperol”. Mai are rost să zic?
* mâncare
Cum să zâmbească cineva şi să ofere service oaspeților dacă la el în stomac foamea conduce cu 2-0 la pauză?
O să spuneți, păi mâncarea personalului reprezintă un cost şi nu ne-am putea permite acest lucru. Super, dar să vă căutați luni de zile oameni nu reprezintă un cost?
Gândiți-vă cât costă să angajezi un om nou: anunț de angajare, interviu, timp de acomodare, practică, repetiții, etc. Cât costă în timp şi bani un om nou care trebuie la rândul său să aducă venituri locației?
Faceți acest exercițiu şi vedeți dacă este mai scump decât o supă şi un fel principal pentru un angajat. Nu zice nimeni să comandați de la Glovo (sic!) meniuri în fiecare zi pentru oameni, dar sunt multe metode prin care angajații pot fi hrăniți la un preț corect.
*echipamente
Care este motivul pentru care angajații trebuie să lucreze în hainele lor, să le murdărească (de la cărat chestii şi alte operațiuni) şi într-un final să le deterioreze?
* management
Foarte multă lume pleacă dintr-un local din cauza managementului care în cele mai multe situații este defectuos. Ce zic eu aici, defectuos, sunt derapaje grave.
De ce? Pentru că se angajează câini de pază şi nu manageri. Când nu se angajează oameni din exterior, sunt promovați din rândul celor vechi care de obicei nu au experiență şi nici nu-şi doresc acea poziție. Varianta nr. 3 care este la fel de necâştigătoare, este să îți pui rudele în poziții de conducere.
* atmosfera generală
Dacă în locația voastră se obişnuieşte să se ridice vocea, palma şi alte obiecte contondente, (sper eu că nu) atunci să nu vă mirați că lumea evită locul. Dacă oamenii nu sunt tratați ca nişte ființe, ghiciți ce? Vor pleca.
O să spuneți, “pe vremea mea, am prins o grămadă de chestii de genul acesta şi nu am murit”. De acord, dar dacă pe vremuri se vâna cu arcul sau sulița cu vârf de silex, asta înseamnă că şi noi trebuie să facem la fel? Am zis şi mai sus, 2-0-2-1. Două mii douăzeci şi unu. Haideți să ne dăm puțin cu “reveneală”, zic.
Ştiți în ce perioade nu au fost tratați angajații ca nişte ființe ci ca nişte bunuri de consum? În pandemie. O fi acesta unul din motivele pentru care foarte mulți s-au orientat către alte domenii?
Nu ştiu, eu doar pun întrebări. 😊
O să spuneți, păi ce era să facem? Să ținem tot personalul cât noi nu am încasat şi statul ne-a pus bețe în roate?
Nu, doar să îi tratați ca pe nişte oameni. De cele mai multe ori, cele mai de efect metode, sunt cele GRATIS.
Mai pe scurt, există un citat celebru şi anume “fă rai din ce ai”!
* alte cauze
Nu mai are rost să le zic aici, şi aşa m-am întins cam mult.
Acestea fiind spuse, cum se face că sunt unele localuri care nu au şi nu au avut probleme cu personalul? Ce fac ei diferit? Cum îi țin pe oamenii aceia lângă ei?
Despre acest lucru dar şi alte moduri prin care poți să faci un local atractiv, o să discutăm cu altă ocazie.
Aşadar, cum am ajuns aici? Avem o rețetă foarte interesantă:
Se ia puțină nepăsare, nițică nesimțire şi ceva batjocură! Se adaugă nişte ani peste acest mix şi se lasă la “macerat”. După ce este gata, se filtrează prin mai multe filtre (pandemie, Uber, Glovo) şi rezultatul?
E la noi în buzunar!😊
Lăsând gluma la o parte, vă las un video scurt cu Gary V, care îmi place foarte mult. Nu sunt eu cu motivaționalele, nu pot să zic că îmi place de Gary, dar aici a nimerit-o!
Enjoy!
Până data viitoare, să fiți cuminți şi să beți multă apă!
2 Responses