Salutare!
Urăsc trainerii de bar care promit ceva şi după se fac că plouă. Sunt de ceva ani în lumea asta a barului şi am fost la câteva prezentări/seminarii/workshop-uri/etc. unde am întâlnit mulţi traineri care la începutul sau sfârşitul sesiunii, îşi lăsau adresa de e-mail sau un loc unde ar putea fi contactaţi (FB/Insta/Etc) şi după aceea nu îţi mai răspundeau.
Nu mi-a plăcut niciodată acest lucru, mi se pare o lipsă de seriozitate şi profesionalism în egală măsură şi mi-am spus că dacă vreodată voi ajunge în acea postură, nu voi face ca ei. Zis şi făcut! Anii au trecut şi iată-mă în aceeaşi postură: la final de sesiune, las de fiecare dată datele mele de contact. Atât acolo, cât şi pe toate paginile de socializare pe care le administrez, site-ul şi canalul de Youtube. Ştiu ce înseamnă asta, mi-am asumat!
Nu mă deranjează zecile de telefoane/sms-uri/mesaje/e-mail-uri/etc. pe care le primesc cu o frecvenţă destul de ridicată. Primesc cereri de împrumut de bani, cereri de angajare, cereri de plasare personal, recomandări de locaţii plus multe alte lucruri din lumea barului. Când mi-am pus datele de contact la vedere, am ştiut care sunt riscurile şi sincer nu am nici o problemă cu asta. Chiar dacă telefonul meu stă mai mult în priză decât liber, am eu o satisfacţie când ştiu că îmi îndeplinesc promisiunile pe care le fac iar una dintre ele este: “dacă îmi daţi vreun mesaj/e-mail/etc., promit să vă răspund!”
Pentru mine cuvântul dat este ca şi un contract scris, semnat, ştampilat şi mă bucur că (încă) mai pot răspunde la toate cererile din exterior. Sunt unele cereri pe care le înţeleg şi cu drag ajut şi sunt altele care pur şi simplu nu înţeleg ce este în capul oamenilor.
De aceea, am zis să fac un articol puţin diferit de ceea ce v-am obişnuit până acum şi să vă arăt câte un model de aşa DA şi aşa NU.
AŞA DA!
Recunosc contextul şi sincer mă regăsesc în el. Sunt numeroase situaţii în care eu am fost cel care trimitea mesajul şi asteptam un răspuns cu sufletul la gură (că doar aşa ni s-a spus la seminar) şi el nu mai venea. Ce se întâmplă în cazul de faţă? Apare dezamăgirea!
“Păi, stai! Nu a zis trainerul respectiv că ne răspunde dacă îi scriem? Mie de ce nu îmi răspunde?”
Prima scuză care apare este: “nu am timp”!
Ba da. Ai! Ai 24 de ore, la fel ca noi restul. De tine depinde ce faci cu aceste ore. Cum îţi prioritizezi timpul. Aşadar, dacă vrei, poţi să găseşti timp să răspunzi. Dacă nu îţi face plăcere, de ce te mai baţi cu pumnii în piept la seminar că faci şi că dregi, când tu nu eşti în stare să răspunzi la un amărât de mesaj?
Consider că din moment ce ţi-ai asumat rolul de trainer, ai o responsabilitate morală faţă de elevii tăi. Este de datoria ta, să stai lângă ei, să îi ajuţi să crească. Tu creşti o dată cu ei, iar ei sunt reflexia ta. Nu îi poţi ajuta pe toţi, e clar. Dar atunci când ţi se cere ajutorul şi poţi să ajuţi, poate ar fi bine să laşi Facebook-ul timp de 5 minute şi să răspunzi la un e-mail/sms/mesaj/etc.
Eu unul, mă bucur când primesc astfel de mesaje. Când văd că este cineva interesat cu adevărat de această meserie care ştim cu toţii cum este văzută la noi, parcă îmi dă energie să merg mai departe. Să lupt cu morile de vânt. Cu patronii, cu birocraţia, cu statul, cu toţi…
Genul acesta de acţiuni ar trebui încurajate. Barmanii aflaţi la început de drum să ştie clar că undeva, există cineva în oraşul lor sau în ţara lor nişte oameni la care pot apela când au nevoie de îndrumare. Atenţie! Am scris îndrumare şi nu altceva, ca de exemplu, ceea ce o să urmeze la categoria următoare.
AŞA NU!
Paul Sfîrlea, colegul nostru de la DBA România, a zis o chestie foarte interesantă într-un interviu acordat unei reviste de profil: “în bartending, nu există calea grea sau calea uşoară. Este doar cea corectă!”
Asta înseamnă că pentru orice lucru, este nevoie de timp. Nu poţi hop-ţop să devii barman peste noapte. Nu ai cum. Sunt mulţi care lucrează de ani de zile în spatele barului şi nu sunt barmani. De ce?
Este simplu: nu toţi oamenii de pe planeta aceasta pot fi barmani. Ai nevoie de un set special de aptitudini, să fii ospitalier şi nu în ultimul rând, să munceşti. Mult! Iar aici nu mă refer, la ture de 16 ore în spatele barului (care pe lângă faptul că sunt mega-obositoare, nu te ajută aşa de mult pe cât ai crede).
Mă refer la faptul că trebuie să citeşti, să studiezi, să aplici, să greşeşti, să reiei lucrurile, ş.a.m.d. Toate aceste lucruri necesită timp. Timp şi pe alocuri (deşi nu e neapărat obligatoriu) de mici investiţii. Pe care le faci în tine.
Consider că fiecare are crucea lui de dus şi mă enervează la culme când vin unii şi au pretenţia să primească totul de-a gata!
Păi stai aşa frătioare! Când eu mi-am cumpărat prima carte de bar din banii mei, tu unde ai fost? Când am stat şi am tras de fiecare ban şi am pus deoparte ca să mă duc la un curs de bar, tu unde ai fost?
Ai stat pe terasă cu fetele şi acum ai pretenţia ca eu să îţi fac treaba ta (pentru care eşti plătit) gratis?
Şi toate astea, pentru că? “Susţin barmanii români?”. Da, îi susţin. Pe cei care merită, care văd că se zbat şi dau peste un obstacol pe care nu îl pot depăşi singuri. În rest, numai de bine.
Aici avem un alt exemplu de tupeu. Ce vedeţi mai sus este primul meu contact cu această persoană în mediul on-line. Nu ne ştim şi într-o zi frumoasă de Mai, m-am trezit cu acest mesaj în “Inbox”.
Lăsănd la o parte modul cum a fost formulată întrebarea (7 ani de acasă lipsă), sunt suprins că în 2018 mai sunt oameni care cred că un PDF îi poate face barmani. Din păcate, realitatea este alta iar dacă voi credeţi că nişte materiale (pe care eu le-am strâns în 10 ani) vă pot face barmani, vă înşelaţi. Sunt utile, într-adevăr! Te ajută să ştii ce este vodka atunci când te întreabă cineva sau prin ce metodă se face un Cosmopolitan când ai preparat unul, dar cam atât. Pentru a deveni barmani, este nevoie de altceva. Ce nu se găseşte în nici o carte, în nici un curs. Se găseşte în voi! (sau nu)
Toate cele bune,
Mihai